Theodor Paleologu: Educația nutrițională și educația gustului trebuie făcute împreună

„Consecințele unei absențe de educație în nutriție sunt nefaste”, susține Theodor Paleologu. Mă bucur să am un asemenea susținător în ceea ce privește importanța promovării unor principii de alimentație sănătoasă

Celebrez Ziua Mondială a Sănătății prin publicarea unui interviu cu un om foarte drag mie, Theodor Paleologu. Îmi este profesor de câțiva ani, la Casa Paleologu, și de mult mi-am dorit să-l descos pe marginea acestui subiect care mă preocupă atât de mult: educația în nutriție.

La cursurile sale din Armenească 34 l-am auzit de multe ori pe domnul profesor Paleologu – așa îmi place mie să-i spun, dar și lui, căci aceasta este titulatura pe care a îmbrățișat-o cu cel mai mare har și drag –, așadar l-am auzit de multe ori pe domnul profesor menționând fel și fel de îndemnuri filosofice care ar fi putut oricând să fie adaptate și aplicate în redactarea unui set de reguli pentru un stil de viață sănătos. Și nu m-am înșelat deloc. Gânditori ai celor mai vechi timpuri – dintre care au fost menționați Solon, Pitagora, Epicur – au acordat o atenție deosebită și stilului de alimentație. Acest subiect a continuat să fie de mare interes până în zilele noastre.

Cum este un istoric al ideilor și promovează în mod deosebit gândirea critică, mi-am dorit să testez și cu domnul profesor meritele acestui stil de viață îmbrățișat de mine, care presupune să ai mese regulate. Am construit în jurul unor principii nutriționale o întreagă filosofie despre alimentație, dar și de viață, intitulată Dieta-Minune. Theodor Paleologu spune că nu ar fi la fel de strict ca mine, în ceea ce privește mâncatul zi de zi la aceleași ore, dar a recunoscut că a mânca regulat este succesul unui stil de viață echilibrat, în ceea ce privește alimentația.

Am mai spus și repet: fac eu ce fac și, pe oricine întreb cum este mai bine, primesc același răspuns: moderația este cheia succesului, pentru a ne asigura că avem un stil de viață cât mai sănătos și rămânem în jurul unei greutăți normale. Și cum facem să păstrăm acest echilibru al moderației: eu am găsit răspunsul: Dieta-Minune. Acest stil de viață cuprinde un set de reguli pe care dacă le urmezi, poți și să te bucuri de mâncarea care-ți place, dar și să ai grijă de sănătate.

Am redactat mai jos interviul integral, dar vă sfătuiesc să-l savurați video. L-am publicat pe canalul de YouTube Dieta-Minune:

 

Theodor Paleologu: Când copiii nu învață să mănânce rezonabil e dezastru. Obezitatea este o mare problemă

  • Știu că în toamna lui 2019, atunci când erați în campanie pentru alegerile prezidențiale, spuneați că una dintre dorințele dumneavoastră este reformarea sistemului educațional din România. Și eu v-am provocat să acordați o atenție deosebită și educației în nutriție… Ce părere aveți despre aceasta?

Există tendința de a spune mereu „hai să facem încă o materie”, să facem și educație financiară, și educație sexuală, și educație nutrițională și așa mai departe. Eu sunt categoric împotriva proliferării inutile de materii. Dacă ceva poate fi predat într-un cadru deja existent, e mai bine. Chiar sunt pentru suprimarea unor „titulaturi” de materii care pot fi predate sub o pălărie mai largă. Educația nutrițională se potrivește la biologie. Eu așa am învățat în Franța. Am făcut educație nutrițională de bază, să ne-nțelegem, nimic extraordinar. Am avut câteva cursuri despre cum să mâncăm, cum să calculăm caloriile…, lucruri de genul acesta. Și cred că da, se poate face acest lucru, ar fi foarte de dorit. Asta atunci când vorbim despre școala existentă, de sistemul educațional existent. Aspirațiile mele principale nu sunt legate de politică. Existența mea nu se rezumă la proiectul de a deveni președintele României într-o bună zi. De altfel, deocamdată nici nu mă mai gândesc la acest lucru. Mă ocup de propriile mele proiecte educaționale, iar unul dintre proiecte este, într-adevăr, legat de o școală privată, mai exact o formă de comunitate de oameni care învață împreună, și, da, evident că nutriția este un aspect important. Dar nu e vorba doar despre nutriție, e vorba și de gastronomie, de educația gustului. Cred că dacă vedem aspectul acesta numai sub dimensiunea sănătății, va deveni foarte plicticos. Eu nu mă gândesc doar la sănătate atunci când mănânc și foarte mulți oameni sunt la fel. În primul rând vreau să-mi facă plăcere să mănânc ceva. E și dimensiunea aceasta care trebuie educată cumva. Pentru că există un anumit primitivism gastronomic, culinar. Sunt mulți cei care spun „nu pun gura pe pește” sau „nu pun gura pe nu-știu-ce”. E o chestiune de educație a gustului. Unii nu mănâncă brânză franțuzească. Foarte rău pentru ei, pentru că pierd ceva formidabil. E ceva care ține și de cultura gustului, de cultura culinară. Și este nevoie de o anumită deschidere în această privință, așa cum avem și în altele (o deschidere către alte culturi). Cred că e bine să ne educăm gustul, să învățăm să apreciem bucătăria altor culturi: vietnameză, thailandeză, franțuzească.

  • Dar să spunem că așa ceva nu e chiar pentru oricine…

Eu cred că din ce în ce mai mult în zilele noastre își permite foarte multă lume. Poate mai puțin în România, pentru că aici nu sunt  (în România în general, pentru că în București avem deja o destul de mare diversitate). Țin minte că atunci când stăteam la Paris sau la Boston mâncam regulat în restaurante ieftine, dar care propuneau mâncăruri foarte variate. Era un restaurant vietnamez foarte ieftin chiar la doi pași de unde stăteam noi în Boston. Sau specialități thailandeze. Erau accesibile. Eu cred că tocmai în zilele noastre e relativ accesibil și asta-i partea bună a globalizării. Din păcate, noi vedem zilele acestea și părțile mai puțin bune, de vulnerabilitate, de pericol pe care-l reprezintă o prea mare interconectare la nivel global.

  • Spuneați că în Franța ați avut parte de educație nutrițională în timpul orelor de Biologie…

Da, în clasa a XI-a. Și educație sexuală la fel. Cred că este inutil să băgăm copiilor pe gât o materie separată numită educație sexuală. Și, atenție!, eram într-o școală catolică: Liceul Stanislas, – este un liceu catolic; pe-atuncea cred că era mai strict decât acum. Și bine ne-a prins că ne-a vorbit profesoara despre protejare în cadrul actului sexual și așa mai deprate… Aceeași profesoară ne-a vorbit și despre mâncat, despre bunele obiceiuri în materie de nutriție.

  • Și care au fost acele sfaturi despre bune obiceiuri în ceea ce privește nutriția, pe care le-ați ținut minte până astăzi?

Vreau să vă spun un lucru: eu nu sunt cel mai bun exemplu pentru mâncat. Și vă rog să nu faceți un interviu de acest gen și cu cineva cum este Andrei Pleșu. El este un exemplu de „așa nu”. E atât de mâncăcios, încât nu e bine… Nici pe Dinescu nu este bine să-l intervievați pe tema asta. Sunt amândoi mari mâncăi. Cred că aici este nevoie de un echilibru. Repet: nici eu nu sunt un model, dar nu sunt nici un contraexemplu catastrofal.

  • Vă înțeleg foarte bine ce spuneți, pentru că și mie îmi place foarte mult să mănânc. De fapt, chiar cred că suntem gurmanzi cu toții, dar pe unii nu se vede. Totuși, revenind, care sunt acele reguli de viață învățate atunci în Franța pe care le-ați avut ca reper?

Care sunt alimentele cu mai multe calorii, de care să te ferești? Dar asta e foarte „basic”, nu e nimic extraordinar. Și mâncatul relativ regulat. Acum știu cu dumneavoastră puneți extrem de mult accentul pe strictețea acestui mâncat regulat. Nu e cazul meu…

  • Se poate spune că sunt o stoică în această privință?

Nu, pentru că pentru stoici nu era o chestiune esențială regularitatea cu care mâncăm. Însă e bine să nu exagerăm, pentru că aici e vorba despre evitarea extremelor. Cea mai proastă perioadă din punctul acesta de vedere din xistența mea a fost perioada în care am fost minsitru, pentru că efectiv nu aveam timp să mănânc normal și n-a fost bine. În primele luni, până m-am adaptat a fost foarte rău, pentru că mâncam atunci când apucam. Era atât de intens programul, încât n-apucam să mănânc ca omul, normal. Și dacă ai o zi întreagă în care n-apuci să mănânci mai deloc, evident că mănânci ca disperatul seara, ce apuci. Și asta este, evident, de evitat: genul acesta de mod de viață extrem. În rest, n-aș fi atât de strict cum sunteți dumneavoastră. Da, e bună o anumită regularitate, dar să mai sari peste o masă din când în când nu e un capăt de țară, sau că mănânci mai mult într-o dimineață și mai puțin în alta.

Theodor Paleologu: Să aplicăm formula lui Solon – „Nimic în exces”

Aceștia sunt doar câțiva dintre filosofii care și-au pus problema unui mod corect de alimentație, încă din cele mai vechi timpuri

  • Nici eu nu pun foarte mare accent pe ce anume mâncăm, cred că este mai important să învățăm să mâncăm inteligent…

Da, sunteți mult mai riguroasă în chestiunile acestea.

  • Spuneați că în liceul din Franța ați învățat doar niște noțiuni elementare despre nutriție. Dar chiar și așa, credeți că v-au ajutat?

Evident că da! Chiar ar fi trebuit mai mult. Se vede că în unele țări este dezastru, deoarece copiii nu învață să mănânce rezonabil. Am stat și în America. Acolo, problema obezității este o mare problemă. Vezi asta cu ochiul liber pe stradă, în metrou, oameni care suferă de acest lucru. Și de ce se întâmplă asta? Pentru că nu au învățat în școală. În anumite zone din Statele Unite ale Americii e o problemă cu asta. Dar nu trebuie generalizat, pentru că America este o lume extrem de complexă și variată, dar asta arată care sunt consecințele nefaste ale unei absențe de educație în nutriție.

  • Din ceea ce știți dumneavoastră, în România, la orele de biologie, se atunge și acest subiect?

Habar nu am. Asta este o bună întrebare pentru dumneavoastră, ca jurnalist, să săpați puțin și să discutăm, să vedem de aflăm. Bănuiesc că, totuși, ceva-ceva tot se face. M-ar mira să nu se facă deloc. Totuși, reiau, nu trebuie disociată această educație de educația gustului. Eu le-aș vedea legate, pentru că nu e vorba doar să mâncăm sănătos și-atât. Pentru că dacă e sănătos și plicticos, nu știu dacă facem un bine. Orice exces este dăunător. Chiar și un exces în direcția asta. Dacă este și plicticos, și fad, și antiplăcere, mai bine nu.

  • Aveați de gând să reformați multe în sistemul de învățământ din România. Ce model ați fi urmat, cel din Franța?

Nu cred că este vorba doar să copiem ce fac alții, important este să ne punem problemele fundamental. Eu asta reproșez celor care au condus ministerul educației de 30 de ani încoace: că nu au pus niciodată problemele fundamentale: la ce servește educația. Iar răspunsul meu este cât se poate de simplu și de scurt. Rosturile educației sunt: 1. Autonomia, 2. Transmiterea unei moșteniri. Sigur că sub aceste două concepte se află foarte multe alte lucruri. Când vorbesc despre autonomie mă gândesc la autonomia intelectuală, la autonomia morală și la autonomia profesională. Vă dați seama că de fapt este enorm ce intră sub autonomie. Autonomie intelectuală înseamnă să înveți copiii să gândească cu mintea lor. De altfel, evdem chiar în zilele acestea, ce ravagii face lipsa de educație în această direcție, lipsa de gândire critică. Foarte mulți oameni nu sunt în stare să gândească rațional, să gândească critic și de aceea avem o adevărată epidemie de teorii complotiste. De ce? Pentru că oamenii n-au învățat să gândească și cred tot felul de bazaconii, de lucruri absurde. Circulă tot felul de aiureli și lumea le crede. De ce crede lumea aberații? Pentru că n-a-nvățat să gândească critic. Acum, să ne-nțelegem: problema asta se vede peste tot în lume, nu e o particularitate românească. Dar tendința românilor de a adera la scenarii complotiste e destul de mare. E comparabilă cu tendința, în acest sens, din anumite țări arabe. E o chestiune culturală: tendința de a explica totul printr-un dedesubt. E ceea ce numesc „dedesubtologie”. Și dedesubtologia de unde vine? Din faptul să foarte mulți oameni n-au învățat să gândească critic. Asta nu înseamnă că nu există dedesubturi, evident că există dedesubturi, dar nu poți explica totul numai prin cauz din astea ascunse, obscure. Am dat un exemplu din actualitatea pe care-o trăim. Autonomie morală înseamnă să fii capabil de decizii morale e vorba și de educarea etică aproape complet absentă din școlile noastre. Iar autonomia profesională înseamnă să conectezi școala la realitățile pieței, pentru că nu vrem să formăm oameni incapabili de a se descurca în viață, de a-și câștiga existența prin munca lor. Vedeți că este foarte importantă dimensiunea asta. Apoi, transmiterea unei moșteniri eu cred că este o chestiune absolut esențială și sunt teorii contemporane ale educației, care neagă moștenirea. Moștenirea în cazul nostru însaeamnă raportarea la creștinism, la iudaism, la antichitatea greco-romană, înseamnă să ne cunoaștem propriile valori și istoria care ne-a marcat, pe care o ducem în spate; e vorba de cunoaștere, nu să bagi pe gât, cu forța o anumită ideologie. Eu sunt pentru cursurile de religie, pentru că e vorba de o cunoaștere esențială; atâta numai că, într-adevăr, religia se face prost în România – dar prost se face și literatura română, și biologia… Cam totul se face prost. Poate cu excepția anumitor materii, unde avem, într-adevăr, olimpici. Dar numai pentru ăia. În rest aproape – eu chiar aș spune toate – materiile se fac prost. De ce? Pentru că e o chestiune de spirit. Sistemul educațional românesc nu vizează autonomia li-atuncea totul este viciat. Când îți propui autonomia ca scop, atuncea și modalitățile concrete de predare și de evaluare a cunoștințelor se schimbă. Pentru că s-ar putea unora să li se pară mult prea în general ce spun eu. Da, e general, pentru că orice adevăr fundamental e general, dar după aceea trebuie coborât la aplicațiile concrete și o să vedem că aplicațiile concrete pot fi foarte precise. Dacă pornești de la ideea de automonie, altfel organizezi un examen. Examenele cum sunt la noi acum sunt absolut irelevante pentru autonomia intelectuală. Ce spun testele grilă despre capacitatea unui om de a gândi? Mai nimic! Și acesta este doar un exemplu. Sigur că testul grilă este mult mai comod pentru corectori. Nici n-ai nevoie de corectori: îl bagi într-un computer Și-ți spune computerul cine a răspuns bine și cine nu. Dar e vorba de lene aici: e mult mai comod să nu mai faci nimic, să-ți simplifici existența. Dar dacă ne gândim la scopurile educației atunci vom vedea că o serie întreagă de lucruri foarte concrete decurg din formularea pe care am dat-o: autonomia și moștenirea. Aceștia sunt cei doi piloni ai educației.

  • Ați atins subiectul pandemiei actuale de coronavirus. Să știți că eu sunt mai îngrijorată de pandemia de obezitate…

Da, dar este o motaforă ce spuneți dumneavoastră, pentru că obezitatea nu se ia. Nu e contagioasă.

  • Într-un fel se cam ia, pentru că industria alimentară a explodat cum a explodat și mâncăm numai la pachet, la pungă, și foarte procesat. Dar apropo despre pandemia de coronavirus. Spuneați despre niște scenarii care nu ar trebui să ne influențeze. Și că atunci când nu facem exercițiul de a gândi critic cădem în capcana de a ne lăsa influențați de tot felul de teorii complotiste. Care sunt mai exact acele teorii de care credeți că ar trebui să ne ferim cel mai mult în această perioadă?

Cea mai periculoasă atitudine în acest moment este negarea realității. De genul: „nu e nimic adevărat”, „este doar o manipulare mediatică”, deci „nu are rost să urmăm regulile prescrise de guvern”. Mai există în anumite țări o foarte mare neîncredere înautorități, iar România și ea este foarte marcată de acest lucru. Evident că autoritățile românești nu prea prezintă încredere, adică deficitul acesta de încredere este justificat. Și de aceea mulți români nu au încredere în autorități. Și asta poate fi un pericol în momentul de față. Oameni care spun: „Dom’le, nu mă interesează ce zice Iohannis”, oameni care îl detestă pe Iohannis din motive care pot fi justificate, dar nu despre asta este vorba! Nu este vorba despre persoana lui Iohannis sau despre persoana lui Orban. Și mai este un lucru: fără îndoială în România s-au comis greșeli, sunt convins de lucrul acesta, dar să ne uităm, totuși: peste tot în lume cam acestea sunt măsurile care se iau: și în Franța, și în Italia, și în Spania, și în Germania, acuma și în Anglia, și în Olanda. E vorba, totuși, de o abordare rezonabilă, zic eu. Dar uitați-vă pe contul meu de facebook, pentru că acum câteva zile am publicat un registru de enormități și la unele râzi de te doare burta – cum spun unii că Iohannis profită de coronavirus ca să decimeze electoratul PSD sau că aduce diaspora în țară ca să câștige alegerile din toamnă. Asta e comic de-a dreptul. Altele sunt fantasmagorice: de exemplu că totul este o manipulare, că elita globalistă masonică a declanșat – cum, nu se știe… – această epidemie, pentru ca să ne oblige să ne vaccinăm toți, iar prin vaccin ni se va inocula un cip, iar cipul este 666, adică cifra fiarei apocaliptice. Să știți că nu inventez nimic, am citit lucrurile astea. Am primit un lung e-mail de la un asemenea „iluminat”, care trimitea către sute de oameni această bazaconie. Alții ne explic altceva, și anume că prin vaccin vom putea fi controlați prin tehnologia 5G. Iarăși, de unde au scos-o nu știu?! Există o listă întreagă de aberații și încă lista mea nu e completă. Sunt convins că există multe alte absurdități. Și acestea sunt păguboase: unele dintre ele generează comportamente iresponsabile.

  • Știți ce mi se pare mie absurd, apropos de „metafora” cu pandemia de obezitate? La nivel de Organizația Mondială a Sănătății s-a calculat că dacă vom continua să mergem înainte cu această viteză și cu acest ritm, în ceea ce privește alimentația, până în 2025, adică peste 5 ani, peste 50% din populația globului va fi obeză.

Cred că este o cifră exagerată. Sincer să fiu mi se pare exagerat.

  • Respirați filosofie și istorie de la o vârstă foarte fragedă, după părerea mea. Din ce ați „inhalat” până acum din aceste domenii, ce indicații desprindeți a fi extrem de prețioase pentru adoptarea unui stil de viață sănătos și echilibrat?

Formula lui Solon: „Nimic în exces”! Nu l-am citat în mod specific pe Solon mai devreme, dar de fapt am argumentat în același sens. Consider că există și un exces nutriționist, care nu e realist. Sunt unii nutriționiști care-ți dau un regim de netrăit, care este insuportabil, și atuncea evident că nu poate funcționa. Adică funcționează o lună, două, trei… și după aia te lași păgubaș, pentru că e complet nerealist. Eu cred că și medicii nutriționiști (care recomandă așa ceva) au o problemă de înțelepciune aicea, pentru că unii recomandă lucruri care nu sunt fezabile, sunt total nerealiste. După aia există oameni care fac din sănătate o preocupare extrem de dezagreabilă pentru ceilalți: sunt obsedați de gimnastică și de mâncare sănătoasă și traiul cu ei împerună devine neplăcut. Eu cred că nu trebuie csacrificate relațiile interumane de dragul unor obsesii din acestea care apar la o anumită vârstă. Sunt oameni care la o anumită vârstă devin obsedați și devin dezagreabili: nu-ți mai vine să stai cu ei la masă, nu-ți mai vine să stai de vorbă cu ei. Totuși suprema plăcere în viață este să stai la masă cu niște oameni și să discuți, cu niște prieteni. Ori atunci când ai pe unul din acesta obsedat doar de sport și de gimnastică nu mai ai ce discuta cu el, pentru că el trebuie să-și facă abdomenele și alergările și nu mănâncă ulei de-nu-știu-care, nu bea vin seara și s-a terminat. Este vorba de un extremism care face foarte dezagreabilă interacțiunea cu cineva care e obsedat. Înseamnă să împingi lucrurile spre extrem. Eu cred că, legat de masă, de mâncat, l-aș evoca pe Epicur. Epicur era cât se poate de moderat în privința mâncatului, dar pentru el plăcerea prin excelență era să stea de vorbă cu prietenii la masă. Și chiar cred că aceasta este una dintre marile plăceri ale existenței. Fără a exagera, evident! Din când în câdn putem să exagerăm, o dată la câteva luni. Cred că este rezonabil chiar să exagerăm. Însuși Socrate ne dă exemplu în acest sens în „Banchetul”, când îi bagă pe toți sub masă. Există un fel de exagerare și în sensul cumpătării. Cumpătarea exagerată devine fadă, neplăcută și nu-și atinge scopul până la urmă.

Theodor Paleologu: Consider că există și un exces nutriționist, care nu este realist, este greșit

foto: arhiva personală

Theodor Paleologu este președintele fundației care-i poartă numele și lector la Casa Paleologu, unde susține cursuri despre filosofie, retorică, diplomație, politică, precum și călătorii de studiu, atât în țară, cât și în străinătate – în cele mai importante centre culturale ale lumii

  • Sunt tentată să vă expun foarte pe scurt stilul de viață abordat de mine, ca să mă supun acestei analize critice…

Nu, nu e bine asta.

  • De ce nu?! Ar fi un exercițiu pentru mine și iată că am s-o fac: eu în perioada 2008-2011 m-am îngrășat 60 de kilograme. Cum? Foarte simplu: mâncat foarte mult. De ce? Am eu scuzele mele, dar nu cred că sunt importante. După care în mai 2012 am fost la un nutriționist care mi-a spus că, pentru început, trebuie să învăț să mănânc zi de zi la aceleași ore. Eu am luat foarte în serios ce a spus și am început să mănânc exact la aceleași ore zi de zi. După care în jurul unor principii nutriționale am dezvoltat o proprie filosifie pe care am denumit-o „Dieta-Minune”, pentru că într-adevăr mi se pare că dieta-minune chiar există. Degeaba căutăm diete-minune cu care să slăbim în douăzile, că o dietă-minune chiar există: e un stil de viață echilibrat, care presupune ca zi de zi să ai măcar cât de cât aceleași ore de masă dacă nu poți cu mare strictețe, așa, ca un „nebun” ca mine. Și iată că felul meu de a exagera până la urmă a fost de mare folos cuiva. Poate că am fost „greu de înghițit” la unele mese, dar cred că tocmai asta a fost de ajutor.

Să vă spun de ce și pentru asta preiau o imagine de la un autor francez: atunci când un pomișor este înclinat într-o parte, dacă vrei să-l îndrepți trebuie să-l înclini în cealaltă parte. A fost o îngrășare foarte mare și probabil s-a petrecut pe fond nervos, pentru că astfel de îngrășări masive se produc ca efect a unei depresii, a unei supărări… Acestea sunt cauzele. E o îngrășare anormală. Normal este să te îngrași câte un kilogram la câteva luni. Eu constat acum că am luat vreo două kilograme în ultimele luni și nu e bine. Așa se explică și atuncea e rezonabil, că trebuie să recuperezi, adică să corectezi o îngrășare de tipul acesta, da, sigur, te supui regulilor unui nutriționist sever și strict. Dacă, de exemplu, amicul meu Papahagi ar decide să slăbească ar trebui să se supună timp de câteva luni unui regim de tipul ăsta, de foarte mare strictețe. Că tot l-am menționat. El, când eram la Paris, prin anii ’97-’99 mânca tone de cpsuri și bea Coca Cola, așa că nu e de mirare. Și mai am prieteni care beau Coca Cola în neștire. Evident că asta este o adicție. Unor asemenea oameni trebuie să le tai Coca Cola cu totul. Trebuie eradicată această adicție.

  • Dar ce se face cu cei care beau astfel de băuturi și nu se vede pe ei?

Dacă nu se vede, nu e nici o problem. Și eu am trei prieteni care sunt dependenți de Cola și se vede. Adicția asta la Coca Cola este o catastrofă.

  • Ați evitat, totuși, să-mi faceți o analiză critic…

Nu, e foarte bine, dacă mâncați echilibrat și regulat, foarte bine. Felicitări! Și e bine că știți și să gătiți.

  • Da, este adevărat.

Eu nu mă pricep deloc. Știu să fac doar ouă fierte.

  • În această perioadă, când activitatea noastră este foarte restrânsă la locuință și la trasee foarte scurte, cum credeți că putem face față? Eu aș propune autoimpunerea unei discipline și a unei rutine. Cât de mult credeți în rutină, mai ales în această perioadă?

A, bună observație. Da! Pericolul, acum, este să ne pierdem reperle obișnuite. E-adevărat! E un pericol. Pentru că, nemaimergând la birou, nemaieșind din casă, ni se dau puțin peste cap obiceiurile privind gestionarea timpului. Asta este, într-adevăr, o problemă, și-ajungem să pierdem prea mult timp pe internet, să ne uităm la filme până la ore imposibile – mă descriu pe mine însumi acuma, pentru că în ultimele săptămâni m-am uitat în neștire la niște seriale. Sigur că există un risc de pierdere a reperelor obișnuite, și-atunci e bine să revenim la o anumită rutină. Să încercăm să ne sculăm la aceeași oră, să nu ne sculăm prea târziu. E-adevărat că asta necesită un anumit efort în perioada asta, să contșientizăm, pe de o parte, și pe de altă parte să facem un mic efort de a ne păstra disciplina. Pentru că o astfel de perioadă riscă să ne dea peste cap și eu cred că pe mulți i-a dat.

  • Bun, și-atunci care sunt sfaturile dumneavostră concrete, ca să depășim cât mai bine această perioadă? Mai ales cei care stau acasă

Nu, chiar nu mă simt în măsură să dau sfaturi așa, urbi et orbi, către toată lumea. Cum spuneam, să nu ne pierdem reperele în privința organizării timpului, asta e foarte important, și pe urmă să profităm de perioada aceasta pentru a citi, atâta cât putem, pentru că multă lume trebuie, totuși, să lucreze. Chiar de acasă, dar trebuie să presteze o anumită muncă, sunt urgențe de rezolvat. Însă ar trebui să profităm inteligent de acest timp liber impus. E interesant un lucru, și anume că lumea contemporană supraevaluează agitația și mobilitaeta. Ori, uite că acum ne trezim în situația de a trebui să stăm mai mult în casă, lucru pentru care omul contemporan, „omul recent”, cum ar spune Patapievici, nu e obișnuit, omul recent nu se poate găsi pe sine însuși în interiorul său. Omul recent fuge de sine însuși. Omul dintotdeauna a avut această reacție, dar în mod special în vremurile noastre. Și de aceea, pentru oamenii din zilele noastre, e foarte greu să stea în casă, să profite în mod inteligent de această perioadă. E greu pentru că este în răspăr cu tot ce suntem obișnuiți să facem în restul timpului: să ieșim tot timpul în afară, să călătorim, să ne agităm… E, dintr-o dată, trebuie să facem exact pe dos, și nu e simplu deloc, dar. De aceea, cititul, evident, cursurile de la Casa Paleologu…

  • Care sunt disponibile și online, în sfârșit…

Da.

  • Și eu sunt determinată să iau ce este mai bun pentru mine din această perioadă și sper că inspir și pe alții să facă același lucru. Încă ceva: care dintre filosofi s-a aplecat cel mai mult asupra stilului de viață și asupra modului de a mânca?

Aici cea mai importantă referință este, probabil, Pitagora. Pitagorismul este o filosofie, dar este o filosofie în care dimensiunea religioasă este foarte prezentă, iar pitagoreicienii erau vegetarieni. Vegetarianismul este un mod de viață care presupune, foarte adesea, o anumită filosofie. În cazul lui Pitagora este cât se poate de important acest lucru. Pitagora credea în reîncarnare și acesta este motivul pentru care refuza consumul de carne. Dar nu este vorba doar despre reîncarnare, este vorba și despre conștiința identității între om și animal. El considera că a mânca carne de animal este o formă de canibalism. Această teză pitagoreiciană este foarte puternică. Foarte important, de asemenea, este Epicur, pe care l-am evocat mai devreme. Cred că în epicurism avem un foarte bun echilibru între căutarea plăcerii și moderație. Modul de viață epicurian era eminamente unul moderat. Epicur, în mod normal, mânca lucruri cât se poate de simple: brânză, smochine, măsline, bea din când în când niște vin, dar nimic în exces. Și ar mai fi o referință interesantă la aspectul acesta, la Nietzsche, dar dintr-o altă perspectivă. Nietzsche reflectează mai mult asupra culturilor culinare: la legătura dintre alimentație și cultură. Pe el asta îl interesează mai mult și are o predilecție pentru bucătăria italiană. El era un mare iubitor de Italia și i se părea că alimentația italienească este de natură să favorizeze o cultură de mare ținută, de mare calitate. Pentru el, rafinamentul culinar este un aspect esențial al civilizației și cred că este cât se poate de just. El spune, de exemplu, că filosofia germană este atât de greoaie, pentru că nemții mănâncă cartofi, varză, cârnați și beau bere. E cât se poate de rudimentar. E, altceva este atunci când mănânci salate, bei apă și bei un vin ușor. Asta favorizează viața spiritului.

  • Așa este, gândim altfel atunci când stomacul nu este burdușit.

Nu e vorba doar de burdușit, ci și de ce anume mâncăm. La Nietzsche există o legătură între tipurile de cultură și tipurile de alimentație.

  • Da, abia aștept cursuri care să atingă și tema aceasta la Casa paleologu și vă promit că dacă le faceți voi fi cea mai mare promovatoare a lor. Voi ieși în stradă cu portavocea și voi vorbi despre asta.

Vorbim cu cei de la Poliția locală să umble prin cartier și să spună nu doar „stați acasă”, ci și „urmăriți cursurile lui Paleologu”.

 

Comments 0

Lasă un răspuns